Acasă Cadrul natural

Cadrul natural

     Avem peisaje mirifice, unde natura a țesut un covor vegetal divers. Cei care ajung să vadă fața și să simtă suflul acestor locuri, rămîn uimiți de cele văzute. Anume la noi sunt zone-perle ale naturii  unicale după bogăţia și diversitatea florei și faunei, cum ar fi ,, Lunca Talmaza”  care conține masive forestiere cu numeroase poieni, un lac (24 ha), o buclă aproape închisă a albiei vechi, care nu demult  s-a separat de Nistru. Tot aici  își numără anii și un stejar de cîteva secole monument al naturii ocrotit de stat. Teritoriu conține peisaje mirifice cu numeroase canale permanent inundate , bălți, mlaștini, lunci. Tot aici se află și lacul Adana o rămășiță a albiei vechi a rîului Nistru. Habitatul numără numeroase specii  de animale și  păsări printre care multe incluse în cartea roșie lupi, căprioare, mistreți,bursuci, bîtlani, egreta albă și cea neagră, rațe sălbatice, fazani. Aici rîul Nistru se bifurcă și spală insula Turunciuc pe ambele părți, anume în acest loc se află unicul prag artificial de pe bătrînul Nistru reprezentat de un dig de pietre acest loc este  numit de localnici mica cascadă Turunciuc.

t

IMG_8685

Nu cedează din punct de vedere al frumuseței naturale nici rezervația naturală  mixtă– mlaștina ,,Togai”, situată la est de   s. Crocmaz la o distanță de circa 100 metri de la albia Nistrului. Desimea    vegetală  de aici fiind reprezentată de circa 700 specii de plante acvatice și de stepă, plante de zonă umedă,dintre care multe sunt pe cale de dispariție. Tot aici locuiesc diverse reptile, specii de pești,mamifere: sfîrcul alb și cenușiu,  fluierarul, cormoranul, cocostîrcul negru, buhaiul de baltă, mistrețul, căpriorul, bursucul etc. Pe teritoriul raionului sunt prezente și câteva  monumente geologice și paleontologice,care reprezintă fondul ariilor naturale protejate de stat . Cum ar fi „Râpa lui Albu“  de lângă s. Cioburciu. Este un sistem alcătuit  de o rîpă centrală şi de ramificaţiile care coboară spre ea, are aproximativ forma unui romb, cu o diagonală mare cu o lungime de aproximativ 300m, care se întinde de la drumul Răscăieţi-Cioburciu pînă la marginea satului. Este un amplasament al faunei meotice din miocenul superior. Aici au fost descoperite fosile a unor specii de mamifere și reptile urs, nevăstuică, heghe, hienă, tigru cu colț, elefant, rinocer, cerb, gazele, hiparion, deintoterin.  „ Râpa de piatră“ din Tudora  sau    ”Râpa din Purcari amplasată în localitatea cu același nume.

                                Fără titlu

pp Rîpa lui Albu

                                                                                       

  Locuri pitorești veți găsi și pe acolo, pe unde bătrânul Nistru își poartă apele sale. Întregul teritoriu ce se întinde de-a lungul fluviului cuprinde un complex de habitate naturale cu o vegetație de luncă inundabilă (păduri umede,lunci ,mlaștini). Aceste locuri reprezintă un rai pentru fluxul de păsări migratoare, dar și pentru unele specii rare de animale și plante. Condițiile naturale de aici extind considerabil posibilitățile activității turistice în aspectul organizării diferitor tipuri de odihnă pe malul apei ori asociate cu deplasarea pe apă. Nimic nu se compară cu senzația pe care o ai cînd treci cu barca pe apa lină a Nistrului într-o seară de vară, cînd aerul adie a iarbă verde iar soarele se pregătește să alunece dincolo de dealuri.   Tyrasul  este cel care a ademenit numeroase civilizații pe malurile sale datorită farmecului său și bogăției naturale chiar și astăzi după atâtea rînduri de istorie scrise parcă din nou renăscut cu numele de Nistru el uimește cu priveliști nemaivăzute în alte colțuri ale lumii.